Școala altfel

ȘCOALA ALTFEL

 

2012

     În perioada 2-6 aprilie 2012 în școlile din România s-a desfășurat programul „Școala altfel”, dedicat activităților educative extracurriculare și extrașcolare, conform Ordinului de ministru nr. 4.292/2011, având ca obiectiv principal implicarea elevilor și a profesorilor în activități de educație non-formală. USV a organizat prelegeri susținute de cadre didactice ale facultăților și vizite în campus pentru grupuri de preșcolari, elevi și cadre didactice din învățământul preuniversitar din județele Suceava, Neamț, Botoșani (aproximativ 2700 de vizitatori).
 

2013

     Săptămâna activităților extrașcolare – 1-5 aprilie 2013 –  a fost dedicată și anul acesta activităților educative extracurriculare și extrașcolare. Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava a fost vizitată de liceeni și elevi ai școlilor gimnaziale din județele Neamț, Botoșani, Iași și Suceava. Aceștia au avut ocazia de a asista la prelegeri ale cadrelor didactice din USV, au vizitat campusul universitar și s-au întâlnit cu profesori și studenți de la facultățile în care doresc să studieze.
În cadrul programului Școala Altfel Planetariul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava a fost vizitat de 3092 de vizitatori, din care 2754 plătitori de bilete iar 338 au beneficiat de gratuitate. De asemenea, 1107 de persoane au participat la alte activități cu profil astronomic (observații astronomice, prezentări multimedia) desfășurate în această săptămână în cadrul Observatorului Astronomic (dintre care 361 în regim gratuit), cu mențiunea că unii elevi au participat atât la activitățile din planetariu, cât și la cele din observator.
 

2014

     Programul Școala altfel: Să știi mai multe, să fii mai bun! din perioada 7-11 aprilie 2014, destinat învățământului preuniversitar, a cuprins un orar special format din activități diferite de cele standardizate în programa școlară. Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava a pregătit peste 100 de activități de tipul atelierelor practice, dezbaterilor, prelegerilor interactive, activităților educative non-formale, sportive și culturale menite să răspundă intereselor și preocupărilor diverse ale copiilor preșcolari/ elevilor, să pună în valoare talentele și capacitățile acestora în diferite domenii, nu neapărat în cele prezente în curriculum-ul național, și să stimuleze participarea lor la acțiuni variate. Mii de participanți s-au înscris la activitățile propuse de USV și au fost primiți în campus în cursul acestei săptămâni. Printre cele mai solicitate activități s-au aflat cele derulate de Planetariul Astronomic, precum și activitățile Cum să ne menținem postura corectă?, Pizza „student” – analiză senzorială, Programarea dispozitivelor ANDROID, proiecțiile de filme educative în format 3D, vizitarea laboratoarelor de inginerie și științe aplicate, Antrenamentul emoțional, Procese simulate, Întreprinderi simulate, Roboți, Turul Campusului USV, spectacole de teatru.

     Programul activităților
     Ecouri presă:
     http://www.ziaruldepenet.ro/2014/04/07/scoala-altfel-la-usv/

2015

     Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava a pregătit liceenilor, școlarilor, dar și preșcolarilor, un program extrem de diversificat de activități în perioada 6-10 aprilie 2015. Mai mult de 3000 de elevi au participat la activitățile extra-curriculare organizate de Planetariul și Observatorul USV în primele 3 zile ale programului „Școala altfel: Să știi mai multe, să fii mai bun!”. Din cele peste 70 de activități organizate de USV au făcut parte proiecții de filme documentare în for-mat 3D, observații solare cu coronado și telescoape pre-văzute cu filtre solare, expoziții, turnul iluziilor optice, lecții demonstrative de radio-astronomie, observații astronomice de noapte, prelegeri susținute la cererea școlilor/ liceelor, turul campusului USV etc.

     Programul activităților
     Ecouri presă:
     https://www.newsbucovina.ro/evenimente/125178/scoala-altfel-la-universitatea-stefan-cel-mare-suceava

2016

      Școala Altfel
     18-22 aprilie 2016

     Programul activităților